Primarul comunei Bălești, Mădălin Ungureanu, a organizat o petrecere, în plină pandemie, cu zeci de invitați, aleși „pe sprânceană”. Cheful, ce a avut loc la un local cunoscut din apropierea municipiului Târgu Jiu, a fost „spart” de poliție, care a descins în localul construit după modelul unei fortărețe.
Lideri politici, parlamentari, șefi de instituții, unele chiar de control, primari și consilieri au dat curs invitației la paranghelia ce încălca restricțiile impuse de legislație. Echipaje de poliție și jandarmi au ajuns la locația în care zeci de politicieni se distrau și l-au amendat pe organizator.
„În seara zile de 14 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, Secției 1 Poliție Târgu Jiu și jandarmi din cadru IJJ Gorj, au constatat faptul că la punctul de lucru al unei societăți comerciale din comuna Băilești este organizat un eveniment privat.
Polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale față de organizatorul evenimentului cu amenda în valoare de 3.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr 55/2020”, au comunicat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Gorj.
Polițiștii și jandarmii au numărat aproximativ 60 de participanți. Unii dintre petrecăreți au plecat pe ușa din dos, la sosirea echipei mixte, printre ei fiind și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, instituție cu atribuții de control în contextul pandemiei. Primarul sărbătorit, Mădălin Ungureanu, a invitat politicieni atât de la PNL, cât și de la PSD, că tot sunt împreună în coaliția de guvernare. Alături de parlamentarii PSD, Cristinel Rujan și Claudiu Manta, șeful Consiliului Județean, Cosmin Popescu, edilul i-a trecut pe listă și pe primarii din Runcu, Arcani, Târgu Jiu, dar și lideri de partid, precum șeful PMP sau fostul șef ALDE, consilieri locali, județeni și șefi de instituții.
EXISTA COMUNA BAILESTI IN GORJ?EU NU STIAM.