Pichetările minerilor intră în prelungiri. Încă 4 zile de proteste

0
276

Protestatarii de la Complexul Energetic Oltenia au obținut o nouă autorizație pentru a continua pichetarea Prefecturii Gorj. Salariații care au ieși în stradă, în fiecare zi, începând de luni, vor mai protesta și săptămâna viitoare. „Am prelungit cu încă patru zile, până miercuri. Am avut și mai avem întâlniri cu parlamentarii de Gorj, azi avem discuții cu cei de la PNL și așteptăm un răspuns de la parlamentarii din celelalte județe ale Olteniei, pentru că CEO are subunități în patru județe și vrem să discutăm cu toți deputații și senatorii din zonă, pentru că este important să ne înțeleagă și să ne susțină proiectul pentru reducerea vârstei de pensionare, în Camera Deputaților”, a declarat Constantin Crețan. Angajații Complexului Oltenia au început pichetările de luni și spun că sunt dispuși să meargă și la capitală, pentru a-și face auzite revendicările.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here