Podul care s-a dărmat peste muncitori, în comuna gorjeană Stoina, este realizat de firma de casă a fostului șef SRI Gorj, Marius Voinea. SC Grup Primacons, din Slatina, județul Olt, trebuie să încaseze un milion de euro, pentru realizarea unui pod peste râul Amaradia și a unui drum. În jurul orei 11.30, una din cele patru grinzi ale podului s-a prăbușit în momentul în care șapte muncitori lucrau zonă. Două persoane au fost prinse sub bucata de beton. Un bărbat a fost scos de pompieri, cea de a doua victimă, o femeie de 40 de ani, angajată fierar-betonist, a rămas prinsă cu picioarele sub grinda desprinsă din pod. „Este o femeie, care era fierar-betonist acolo, și i-au fost prinse picioarele sub o grindă. Sunt salvările acolo, este conștientă. Este angajată a firmei care face lucrarea, din Slatina. Ei lucrează de vreo șase luni acolo. Au câștigat licitația pe fonduri europene, pentru un drum și un pod, de aproximativ un milion de euro. Lucrau acum la trotuare. Făceau cofragele pentru trotuare. Ieri au terminat de prins grinzile, probabil nu au fixat-o cum trebuie”, spune fostul primar al comunei Stoina, Ioana Bușe.
La locul accidentului s-au deplasat pompieri, polițiști și inspectori de muncă. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au deplasat la Stoina doua autospeciale pentru descarcerare, un container multirisc destinat căutării-salvării de persoane, o autospeciala pentru transport victime multiple, doua ambulante SMURD si doua ambulante din cadrul SAJ Gorj. La nivelul judetului Gorj a fost activat planul rosu de interventie.
Firma care efectuează lucrările la podul prăbușit, SC Grup Primacons, a mai fost în centrul unor scandaluri, după alte contracte obținute în județul Gorj. Societatea este aceeași care a realizat modernizarea Sălii Sporturilor din Târgu Jiu, în care a început să plouă, iar centrala să se inunde, imediat după inaugurare. Firma apropiată fostului șef SRI a ăbținut numeroase lucrări în Gorj, imediat ce Marius Voinea a ajuns șef al structurii de informații de la Târgu Jiu, fiind considerat un apropiat al liderului PSD, Ion Călinoiu, cel care a făcut demersurile pentru unele lucrări ce au ajuns în portofoliul societății din Slatina. În urmă cu câteva luni, aceeași firmă era amenințată cu demolarea unei lucrări, la căminul culturat din Bumbești-Pițic, pe care a obținut-o la licitație, dar pe care a subcontractat-o unei alte firme, care nu și-a primit banii la timp.