Drumarii și polițiștii, care au închis circulația spre Rânca, sunt acuzați de cabanieri că au mințit, în privința situației din stațiune. Proprietarii de locuri de cazare acuză un sabotaj și spun că nu a existat viscolul de care vorbesc autoritățile. În reprlică, drumarii au postat un filmuleț, cu turiști care nu au mai putut înainta și au fost transportați cu o șenilată.
Acuzații la adresa poliției și a Secției de Drumuri Naționale, după ce drumul spre stațiunea Rânca a fost închis, joi la prânz. Reprezentanții celor două instituții au anunțat că măsura a fost luată din cauza ninsorii și a viscolului puternic, ce a dus la reducerea vizibilității, așa încât nu se mai poate circula. Cabanierii din zonă acuză un sabotaj din partea autorităților, chiar la începutul minivacanței, în care mii de turiști erau așteptați în stațiune. Proprietarii de spații de cazare susțin că situația prezentată de reprezentanții de la Drumuri Naționale nu era una reală și au postat imagini și chiar filmulețe din Rânca, pentru a demonstra că viscolul invocat de drumari nu exista, în această după amiază, când drumul a fost închis pentru orice tip de autoturism. În stațiune, ningea ușor, iar vântul abia se simțea.
La baza muntelui, la ieșirea din Novaci, spre Rânca, mai multe utilaje pentru deszăpezit și echipaje ale poliției instituiseră filtre tampon, pentru a împiedica mașinile să urce în stațiune. O coloană de sute de metri se formase la ieșirea din oraș, iar oamenii așteptau să se deblocheze drumul. Mulți, însă, au făcut cale-ntoarsă.
SDN: Au fost oameni surprinși și blocați de viscol
Reprezentanții drumarilor au postat și ei înregistrări de pe tronsonul închis circulației și susțin că vizibilitatea nu permite deschiderea drumului. „Angajații SDN Târgu Jiu ajută oamenii surprinși de viscol, care nu au mai putut înnainta cu autoturismul, pe DN 67C, Novaci – Rânca. Aceștia sunt transportați cu autoșenilata, fiind lăsați în stațiunea Rânca.
Reamintim faptul că acest sector de drum este momentan închis circulației rutiere din cauza viscolului puternic și a vizibilității reduse”, este mesajul celor de la Secția de Drumuri Naționale Tg Jiu, care însoțește un filmuleț, în care o șenilată recuperează turiști blocați pe drumul spre Rânca.
Cabanier: „Acești drumari și polițiști au încurcat circulația”
În replică, reprezentanții cabanierilor spun că circulația putea fi efectuată, cu ajutorul utilajelor de deszăpezire, care să deschidă drumul pentru coloane de mașini. Ei îi acuză pe drumari și pe polițiști, de exces de zel, susținând că vizibilitatea a fost una care permitea acest lucru: “Ei n-au vrut să pună mașinile după utilaje. E doar un con galben. Într-adevăr, vreo 50 de metri, între releu și Rânca, este vizibilitate redusă, la 50 de metri. Atâta. În rest, totul OK. La releu, în parcare, s-au blocat vreo 4-5 mașini, să-și pună lanțurile. Au venit altele dinspre Rânca și s-a făcut un mic carambol. Ei au preferat să pună trei utilaje la intrare, două la căsuță, la izvor, în total cinci mașini de deszăpezire, care de la orele prânzului stau, în loc să meargă să dea zăpada la o parte. În loc să întrețină drumul, că pentru asta sunt plătiți, văd că ele sunt doar să staționeze și să împiedice turiștii să ajungă. Sunt peste 500 de mașini, de la Peco, deasupra de Novaci, până jos și prin restaurant e plin, peste tot. Oamenii așteaptă să ajungă la Rânca. Mulți au sunat că nu mai vin. Au contramandat. Iar acești drumari și acești polițiști, care au mai încurcat circulația și pe 2 ianuarie, au încurcat-o și acuma. Stau degeaba, plătiți din banii noștri”, spune Constantin Pănescu, proprietar din zonă. Acesta susține că autoritățile au mai luat o măsură abuzivă, interzicând autoturismelor de peste 7,5 tone să urce în Rânca, ceea ce înseamnă că grupurile nu mai pot ajunge în stațiune.