Fostul prefect de Gorj, Ciprian Florescu (vicepreședinte PSD), a fost numit vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie. Florescu a mai ocupat un post „la centru”, în 2019 fiind numit secretar de stat în Ministerul Administrației și Internelor. Înainte de a intra în politică, Ciprian Florescu a fost jurnalist. A făcut pasul în politică, mai întâi ca și comunicator al partidului. În 2020, a candidat pentru Primăria Târgu Jiu din partea PSD, dar a pierdut alegerile cu 27%, în favoarea candidatului PNL, Marcel Romanescu. După eșecul de la alegerile locale, a fost angajat consilier al vicepreședintelui Consiliului Județean, Gheorghe Nichifor.
Florescu a ajuns subiect în presă centrală, după ce a interzis accesul în Prefectura Gorj, cu fuste mini și pantaloni scurți.