Organizația PNL Gorj a fost condusă de un președinte, numit nestatutar, susțin surse din partid. Primarul din Novaci, Dumitru Leuștean, a fost pus interimar, în perioada în care Dan Vîlceanu a avut mandatul de ministru, însă acesta din urmă nu s-a suspendat din funcția de la partid. Situația de la Gorj i-a bulversat până și pe liderii de la centru, care au a stabilit o comisie, ce se va deplasa la Târgu Jiu, pentru a lămuri lucrurile. Dan Motreanu, prim-vicepreședintele PNL și parlamentarii Gigel Știrbu și Robert Sighiartău au primit dispoziție, ca în 30 de zile să clarifice cine conduce PNL Gorj.
În ultima perioadă, s-a vorbit de schimbarea lui Dan Vîlceanu, care s-a întors la conducerea organizației, după ce a plecat din fruntea ministerului și din funcția de secretar general al PNL. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a fost vehiculat pentru preluarea mandatului.
Senatorul Ion Iordache, ales pe listele PNL și plecat la Forța Dreptei, trage sfori, pentru a fi reprimit în partid și a fi pus lider.
Situația de la Gorj se va clarifica în cel mult 30 de zile, perioadă în care comisia de la București trebuie să anunțe decizia în privința președinției PNL Gorj.