Prețul energiei în România a crescut constant, în ultima perioadă și a ajuns mai mare decât în țări precum Germania sau Franța, arată economica.net.
Prețul orar al energiei vândute pe piața spot, cu livrare în această seară, a ajuns la 1.900 de lei/MWh, în creștere accentuată față de cele de zilele trecute, când prețurile au fost oricum în creștere, conform sursei citate.
Prețul orar a ajuns la pragul de 1.900 de lei/MWh, fiind este mult mai mare față de ziua precedentă, când, la aceeași oră, a fost de 1.547 de lei/MWh, așadar, de ieri pe azi, cel mai mare preț orar al zilei s-a scumpit cu 23%. Iar acum două zile prețul acestei ore, tot cel mai mare din zi, a fost de 1.436 de lei.
La acea oră, prin mecanismul de cuplare a piețelor spot, în România intra energie din rețeaua bulgară, la o putere de 1.379 MW, și ieșea în rețeaua bulgară, la o putere de 395 MW.
Prețul mediu spot, ca medie zilnică este, vineri, la noi, printre cele mai mari din Europa, 169 de euro/MWh (161 euro Bulgaria, 163 euro Grecia, 116 euro Germania, 111 euro Franța).