Primarul Târgu Jiului, Marcel Romanescu, a criticat în termeni duri actuala conducere a PNL Gorj, după plecarea președintei organizației de femei, la PSD. Eliminat din partid de noii șefi ai filialei județene, Romanescu acuză secretarul general, Gabrila Târsu, că a determinat plecarea majorității edililor liberali din județ, care au migrat la PSD. ”Doamna Târsu cred că este unul dintre motivele pentru care pleacă primarii din PNL, pentru că, din păcate, la tot ceea ce a făcut în ultima perioadă, n-a făcut altceva, decât să-i îndepărteze. Dumneaei este strategul de bază al domnului Iordache, iar în momentul în care se unește întunericul cu ceața, din momentul ăla vă dați seama ce poate să apară. Eu nu știu care e ceața, care e întunericul, dar oricum, aici e combinația perfectă între cele două. Nu vorbim de soare, pentru că în momentul în care îți pleacă zece primari în același timp, soarele pe strada PNL-ului a apus de mult”, a afirmat Marcel Romanescu.
”Dumneaei este strategul de bază al lui Iordache. Când se unește întunericul cu ceața, vă dați seama ce poate să apară”
Primarul din Târgu Jiu, intrat în conflict cu noua conducere, susține că actualii șefi liberali confundă strategia politică de gestionare a unui partid, cu domeniile personale. ”Doamna Târsu este strategul domnului Iordache și uitați-vă unde au ajuns, îndepărtând pe toată lumea. Cred că la un moment dat vor rămâne doar doi și, din păcate pentru PNL, sunt și ultimii care vor stinge becul în acea clădire a domnului Iordache, pentru că e a domnului Iordache, nu e a PNL. Sediul PNL-ului e în altă parte și oamenii care au susținut în ultimii 34 de ani PNL, își imaginau că sediul trebuie să fie un sediu de partid, nu o casă sau un conac boieresc al celui care le este președinte”, a mai spus Romanescu.
Gabriela Târsu, consilier personal al președintelui PNL Gorj, Ion Iordache, și-a urmat fidel șeful, în ultimii ani, la ADLE, PSD, Forța Dreptei și PNL. La ultima formațiune, care a pierdut mai mulți primari, după impunerea lui Ion Iordache la conducere, Târsu a obținut o funcție de secretar general al partidului, iar surse politice spun că are aspirații la un fotoliu de parlamentar, la alegerile din acest an.
Acasă De ultim moment Primar: ”A plecat nr 2 din rândul susținătorilor lui Iordache”. ”D-na Târsu...
IORDACHE CE FACUSI?O DADUSI PE TARSU AFARA CARE ERA MANA DREAPTA ATA CU CARE TE STERGEAI LA C…?
CUM SA N-O DEA AFARA DACA TABARA PE EL SI-L SUGRUMA,MAI MAI SA-SI DEA DUHUL SARMANUL IORDACHE(VEZI POZA).
IORDACHE A PLECAT FEMEIA DACA N-AI …TARSIT-O…