Primar și director de primărie, reținuți pentru fapte de corupție

0
925

Primarul orașului Otopeni, Gheorghe Constantin Silviu și directorul Constantin Vlad au fost reținuți pentru fapte de corupție. Edilul și directorul executiv sunt acuzați de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
De asemenea, a mai fost dispusă efectuarea urmăririi penale față de Ștefan Bogdan Ionel, la data faptei de inspector la Compartimentul Investiții și Achiziții Publice din cadrul Primăriei orașului Otopeni, județul Ilfov, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu.

Alte patru persoane fizice (un diriginte de șantier și trei oameni de afaceri) sunt și ei acuzați de complicitate.
„În perioada 2011-2017, în contextul derulării unui contract de proiectare și execuție de lucrări pentru obiectivul de investiție „Infrastructura de bază în orașul Otopeni” (Faza I de lucrări – Cartier Ferme), încheiat între Primăria Orașului Otopeni și o societate comercială administrată de doi dintre oamenii de afaceri, cercetați în prezenta cauză, edilul Gheorghe Constantin Silviu și directorul executiv Vlad Constantin, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară și ar fi acceptat la plată și achitat în mod nelegal suma totală de 35.916.006 lei, din care:
– 25.421.080 lei reprezentând inițial cheltuieli nejustificate pentru materiale pe care în realitate executantul nu le-a achiziționat. Ulterior, pentru a se justifica într-un fel plățile nelegale, ar fi fost întocmită o situație de lucrări (organizare de șantier deși în acea fază nu erau prevăzute astfel de lucrări) cu o valoare identică, prin care s-ar fi creat doar aparența unei compensări între valoarea ”stornată” a ”procurării materialelor”, de 25.421.080 lei, cu o valoare asemănătoare, a unor lucrări de organizare de șantier, care în realitate nu au fost realizate.
– 10.494.926 lei reprezentând costuri de finanțare, aferente cheltuielilor menționate mai sus.
În demersurile lor, inculpații Gheorghe Constantin Silviu și Vlad Constantin ar fi beneficiat de ajutorul celorlalte persoane cercetate în cauză care fie ar fi întocmit sau semnat diverse documente (acte adiționale, centralizator al lucrărilor, devize cu situația lucrărilor privind organizarea de șantier, etc.), fie ar fi pus la dispoziția funcționarilor diferite înscrisuri (facturi, devize, etc.) care să justifice efectuarea plăților nelegale”, se arată în ordonanța procurorilor.
Cei doi reținuți, Gheorghe Constantin Silviu și Vlad Constantin, urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here