O campanie mincinoasă, în care sunt folosite pliante cu informații false, denigrează Primăria Târgu Jiu, pentru a face jocurile unor afaceriști. Un grup de interese încearcă, de un an, să „servească” patronilor complexului din piața centrală, un teren ce aparține municipalității. Cei doi parteneri de afaceri au în concesiune suprafața respectivă, de 20 de ani și încasează, anual, miliarde de lei, din taxele de parcare. Un grup de consilieri locali PSD și ALDE a încercat de mai multe ori, în ultimul an, să dea afaceriștilor terenul, pentru încă 49 de ani. Pe fir au intrat și organele de cercetare.
Interesele din jurul parcării private, de pe terenul Primăriei Tg Jiu, au ajuns la un nou episod. După ce primarul a dat curs solicitării a 86 de cetăţeni, care au cerut să participe la şedinţa Consiliului Local de luni, în care se intenţionează introducerea proiectului de scoatere la licitaţie a parcării de la piaţa centrală, a început o campanie de denigrare a primăriei şi de promovare a ideii că parcarea aduce pierderi municipalităţii şi trebuie dată în administrare unor afacerişti. Şedinţa lunară a fost mutată la Teatrul Elvira Godeanu, ca toţi cei interesaţi să poată participa. Fluturași cu informații mincinoase au fost distribuiți în tot orașul, în noaptea de joi spre vineri, pentru a-i induce în eroare pe locuitori și a acoperi insistențele cu care consilierii PSD și ALDE încearcă, de un an, să scoată la licitație terenul primăriei. Suprafaţa pe care se află parcarea de la piaţa centrală a fost dată în concesiune, în urmă cu 20 de ani, afaceriştilor Liviu Diaconu şi Nicolae Bâlteanu, care şi-au construit un adevărat imperiu în zonă, din care încasează miliarde, prin închirierea de spaţii.
Din cei aproape 4.000 mp, ce fac obiectul contractului de concesiune, pentru amenajarea parcării, afaceriştii au schimbat destinaţia pentru 250 mp, pe care au construit o scară rulantă şi au subînchiriat altor firme, care şi-au amenajat spaţii comerciale. Notificaţi de primarul Marcel Romanescu, în vară, cu privire la rezilierea contractului, pentru încălcarea clauzelor contractuale, cei doi parteneri de afaceri au încercat tot felul de tertipuri, mergând până la contestarea rezilierii, în instanţă. Într-o discuţie cu reprezentanţii municipalităţii, Liviu Diaconu recunoaşte că trage de timp, pentru a păstra parcarea: “O să ne judecăm, o să pierdem 100% ..Deci nu mai contează. O să ne judecăm, în ideea de a mai trage de timp”, spunea acesta, într-o înregistrare difuzată de presa locală. În tot acest timp, un grup de consilieri PSD şi ALDE, în frunte cu viceprimarul Aurel Popescu, au încercat introducerea pe ordinea de zi a consiliului local, un proiect de hotărâre, pentru scoaterea la licitaţie a terenului, susţinând ideea că parcarea trebuie dată unor privaţi. Edilul în exerciţiu a propus, însă, ca parcarea să fie administrată de Primăria Târgu Jiu, măcar o perioadă. Deşi a fost comandat un studiu, din el a fost scoasă varianta în care municipalitatea ar păstra în administrare suprafaţa şi chiar ar construi o parcare etajată. Vicele Aurel Popescu a fost acuzat chiar de fals, după ce a schimbat conţinutul unui referat al Serviciului Juridic. În lipsa primarului, care semnase respectivul act, viceprimarul a schimbat conţinutul, dar a păstrat acelaşi număr de înregistrare şi l-a introdus la mapele consilierilor locali. Oamenii legii s-au sesizat, după apariţia informaţiilor în presă şi au deschis un dosar penal, care ulterior a fost declinat DNA-ului.
Şase consilieri PSD şi ALDE au iniţiat un nou proiect pentru concesionare parcării. Din suprafaţa ce face obiectul actualei concesiuni, iniţiatorii au scos, întâmplător sau nu, cei 250 mp, pe care afaceriştii de la Rodna i-au folosit în alte scopuri, contrar prevederilor contractuale.
Cine are interesul să mintă târgujienii, în defavoarea primăriei?
În întreg orașul, joi noaptea, au fost împărțite pliante, cu informații mincinoase, bazate pe calcule ce conțin sume nereale, cu care, cei care l-au conceput vor să inducă ideea că parcarea aduce pierderi Primăriei Târgu Jiu, în condițiile în care este administrată de instituție și doar în condițiile în care este dată unor privați, ceea ce încearcă să facă, de aproape un an, un grup de consilieri PSD și ALDE, ar avea de câștigat. Hârtiile, care nu sunt asumate de nimeni, conțin calcule bazate pe elemente false.
În pliantele distribuite în tot orașul, se minte că Primăria Tg Jiu ar cheltui peste 34.000 de lei, lunar, cu administrarea parcării noi cu plată, de la Super 2000, ceea ce ar duce-o pe pierdere. În realitate, municipalitatea nu cheltuie niciun leu. Angajații folosiți, adică două taxatoare, sunt din personalul Direcției de Patrimoniu, unde nu au mai fost făcute angajări, în ultimele luni. Pliantele mint că în parcare se lucrează în două schimburi, iar salariile angajaților ar fi de peste 3.600 de lei.
Informația este infirmată de șeful de personal de la Direcția de Patromoniu, care susține că lefurile taxatoarelor nu depășesc 2.400 de lei, iar postul de șef nu a fost creat pentru parcare, atribuțiile fiind date unei persoane aflate în ştatele instituției.
Polițiștii ce deservesc parcarea Rodna, băgați la cheltuielile parcării vecine
O altă cheltuială inventată în pliante este salariul unor poliţişti locali, despre care cei interesaţi să pună mâna pe parcarea de la Rodna spun că ar împovăra bugetul cu 6.000 de lei. În realitate, reprezentanți ai Poliției Locale dirijează traficul de ani buni, în zona pieței mari, ajutând la ieşirea din parcarea Rodna. Curățenia nu costă nici ea în plus, deoarece este efectuată de angajați ai Direcției de Patrimoniu, nu de o altă societate, cum în mod mincinos este trecut în pliantele distribuite în oraș.
Pierderi inventate de grupul de interese. În realitate, 26.000 lei profit
În contrapartidă, autorii reclamei mincinoase susţin că primăria câştiga 34.000 de lei, lunar, de la cei care administrează parcarea Rodna. În realitate, un studiu efectuat la cererea consiliului local arată că patronii Bâlteanu şi Diaconu îşi bagă în conturi cel puţin 8 miliarde de lei vechi, din care primăria primeste doar un miliard, anual. Situaţia s-ar putea schimba, în favoarea municipalităţii, dacă Primăria Tg Jiu ar administra parcarea.
Trăgând linie, cheltuielile Primăriei Târgu Jiu cu parcarea nouă cu plată au fost de zero lei, iar încasările, de peste 26.000 de lei. În concluzie, locuitorii din Târgu Jiu au sunt intoxicați cu informații mincinoase, care au rolul de as acoperi interesul unor politicieni și afaceriști, pentru ca parcarea din piața centrală să nu fie administrată de primărie, care să încaseze cele peste 8 miliarde de lei vechi, anual, ci să fie dată unor privați, din motive doar de grupurile de interese știute.
Şedinţă de îndată, pentru împiedicare cetăţenilor
Vineri, 10 consilieri PSD, ALDE şi PSRO au notificat secretarul primăriei, pentru organizarea unei şedinţe extraordinare, programată cu doar jumătate de oră înaintea şedinţei lunare, de luni. Unicul punct de pe ordinea de zi conţine propunerea ca şedinţele să nu poată fi organizate în altă locaţie, decât sala de şedinţe a primăriei. Doi consilieri din coaliţia guvernamentală, Eduard Lădaru (ALDE) şi Mihai Gherghe (PSD) şi-au asumat paternitatea proiectului de hotărâre.
În sala se şedinţe din Primăria Târgu Jiu, pe lângă consilierii locali, participă şi persoane vizate de proiectele de hotărâre, care ocupă, de obicei scaunele de pe lateralele sălii, unde este şi zona pentru mass-media. Asta înseamnă că cetăţenii care vor să asiste la şedinţele la care legea le dă dreptul să participe, în limita locuirlor disponibile, nu o pot face, deoarece, aproape niciodată nu sunt locuri libere.