O primăriță și soțul ei au fost trimiși în judecată, sub acuzația de tentativă de omor. Livia Bârlău, edilul PSD al localității Brusturi (Bihor) și consortul sunt suspectați că au bătut un fost procuror, într-un depozit de materiale de construcții, până când victima a căzut la pământ. Cei doi soți l-au abandonat pe bărbat și au plecat, după ce soțul primăriței l-ar fi lovit în cap, cu un clește pentru tăiat metal, iar femeia i-a aplicat lovituri în cascadă, deși se afla căzut la pământ. „În timpul agresiunii, persoana vătămată B.I. a fost trântită la pământ de suspectul B.F.P., după care acesta din urmă a lovit în continuare victima, de mai multe ori, peste corp şi în zona capului cu un cleşte de tăiat metal având lungimea de aproximativ 40 de centimetri. Concomitent, suspecta B.L.D. a lovit victima, care se afla căzută la pământ, în repetate rânduri, peste corp şi în zona capului cu mâinile şi picioarele”, arată un comunicat emis, azi, de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Fostul magistrat a fost diagnosticat cu fractură craniană și fractură de picior, pentru care a obținut documente medicale ce atestă că a necesitat 100 de zile de îngrijiri medicale.
Presa locală scria că soții Bârlău au șters imaginile video, care au surrins momentul agresiunii, însă anchetatorii au reușit să le recupereze. Primărița și soțul au ajuns după gratii, fiind acuzați de zădărnicirea aflării adevărului, prin distrugerea de probe și tentativă de omor.