Primarul comunei gorjene Albeni a fost luat din sediul primăriei, de anchetatorii Anticorupție și dus la casa familiei, pentru a asista la perchezițiile efectuate. Anchetatorii au descins, joi dimineața, la primăria condusă de Ionuț Stan și la imobilul în care locuiesc părinții acestuia. După mai multe ore, în care intrarea în primărie a fost blocată de mascați, reprezentanții Direcției Generale Anticorupție (DGA) au ieșit cu documente ridicate din instituția publică, dar l-au luat și pe primarul Stan, pe care l-au dus cu o dubă a Jandarmeriei Craiova, la casa familiei, unde s-au efectuat percheziții.
UPDATE. Ionuț Stan a fost reținut pentru 24 de ore, pentru acuzații de corupție: trafic de influență, luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual. Primarul a fost audiat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, în urma perchezițiilor domiciliare și la sediul instituției.
Sursa foto: gorjonline.ro
Toți trebuie luați,sau aproape toți,pentru că și-au uitat menirea pentru care au fost aleși.Iar alții precum primarul -rudar Bobaru de la Sadu a avut un singur obiectiv bunăstarea lui și a apropiaților lui fam finei Rîiosu !Să vedem până cînd???