Procesul de vot a fost oprit temporar, într-o secție din comuna Bălești, după ce reprezentanții acesteia au constatat că au pierdut ștampila de control, care se aplică pe fiecare buletin, de președintele secției. Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Gorj au confirmat dispariția ștampilei și spun că Biroul Electoral Județean (BEJ) a trimis o altă ștampilă în secție, iar procesul de vot a fost reluat. ”Președintele din secția de votare nr. 139 din Comuna Bălești susține că a pierdut ștampila de control. Omul spune că au căutat-o peste tot și că nu au găsit-o. Până la venirea mea în secție nu a informat nimeni pe nimeni și votarea a continuat și continuă. Când am ajuns acolo s-a sunat la BEC și am informat Asociația pentru Monitorizare și Protecția Socială.
Jandarmeria a anunțat poliția, la fața locului au apărut două echipaje de poliție, care fac verificări. Cei de la BEC, au adus o altă ștampilă de control, secția de votare s-a deschis”, a povestit, pe Facebook, Bogdan Popescu Vîlceanu.
Reprezentanții secției de vot, de la care a dispărut ștampila de control, au fost surprinși când o căutau inclusiv în ghena de gunoi, imaginile fiind postate pe internet, unde au devenit motiv de glume.