Profesorii au suspendat greva

0
428

Angajații din învățământ au suspendat greva generală. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” au anunțat condițiile care au fost puse, pentru oprirea protestului.
Sindicaliștii au cerut ca, în ordonanţa de urgenţă ce urmează a fi aprobată în şedinţa de Guvern de luni, să fie specificat că salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie şi de acordarea primei tranşe de majorare salarială (50% din creşterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 1 ianuarie 2024, se menţionează într-un comunicat comun al celor două federaţii sindicale.
„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret, în urma consultării liderilor organizaţiilor sindicale afiliate, în cadrul şedinţelor Colegiilor liderilor celor două federaţii, au luat decizia suspendării grevei generale, condiţionată de instituirea, în ordonanţa de urgenţă ce urmează a fi aprobată în şedinţa de Guvern de astăzi, prin articol distinct, a: principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut şi care reprezintă 23 % din maximul grilei de salarizare din sistemul public; acordării primei tranşe de majorare salarială (50% din creşterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024”, arată un comunicat emis de federațiile din educație.
Proiectul de act normativ pus în dezbatere de Ministerul Muncii prevede că, începând cu data de 1 iunie 2023, se majorează salariile de bază ale personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi instituţiilor de învăţământ superior cu suma 1.300 de lei brut pe fiecare funcţie.
De asemenea, cu aceeaşi sumă se majorează salariile personalului didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor universitare, precum şi pentru celelalte categorii de funcţii cuprinse în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii educaţiei naţionale 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi care desfăşoară activitatea în sistemul naţional de învăţământ.
În ceea ce priveşte salariile personalului nedidactic din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi instituţiilor de învăţământ superior, acestea cresc cu suma 400 de lei brut pe fiecare funcţie.
Proiectul iniţiat de MIPE prevede acordarea unei prime de 1.500 lei pentru profesori şi 500 de lei pentru personalul nedidactic, până în 2027, pe data de 5 octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here