Șoferii care trebuie să-și ridice permisele auto sau certificatele de înmatriculare o pot face și în week-enduri sau în zilele de sărbători legale. Programul serviciului din cadrul poliției a fost modificat. „În vederea eficientizării activităților desfășurate de către lucrătorii Compartimentului Implementări Abateri – Evidență permise de conducere reținute/certificate de înmatriculare retrase, din cadrul Serviciului Rutier Gorj, a fost aprobată modificarea programului de lucru cu publicul, după cum urmează:
– în zilele de luni, marți, miercuri, și joi-între orele 08:30-11:00 și 14:00-16:00.
– în zilele de vineri-între orele 08:30-12:00
– in zilele de sâmbătă, duminică, de sărbători legale și zile libere – între orele 08:30-10:30 (în aceste zile doar se restituie documente)”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj, printr-un comunicat de presă.