Au fost proteste, în această seară, la Târgu Jiu și Motru. Zeci de mineri și energeticieni, angajați ai Complexului Energetic Oltenia au ieșit în stradă, pentru a cere aplicarea legii de reducere a vârstei de pensionare, rămasă blocată de la promulgare. Casa Națională de Pensii a cerut emiterea unei ordonanțe de urgență, care să prevadă că salariații care se pot pensiona la 52 de ani au lucrat în condiții speciale și înainte de apariția legii. Deși, inițial, politicienii actualei puteri au promis că actul va fi aprobat imediat ce guvernul va fi instalat, parlamentarii PSD au declarat că nu mai poate fi emisă o ordonanță de urgență, deoarece a fost introdus un nou proiect de lege, ce trebuie să fie dezbătut și supus votului, în Parlament, proiect contestat deja. „De ce în legile pe care și le-au dat pentru pensiile lor speciale, ale categoriilor privilegiate din România, s-au aplicat și retroactiv, luând în considerare și activitățile desfășurate anterior, iar pentru noi, minerii și energeticienii din România, ne spun că nu se poate? Aceasta-i întrebarea pe care trebuie să le-o punem în fiecare zi, peste tot pe unde-i prindem”, a transmis Manu Tomescu, unul dintre liderii protestatarilor de la Târgu Jiu.
În paralel, mineri din zona Motru au protestat în fața Casei de Cultură, pentru aceleași revendicări.
HOȚUL strigă HOȚII !
Păi nu el a liberalizat HOȚIA facturilor ?