Două tinere, exploatate sexual în Marea Britanie, au fost salvate de poliție. Cel care le exploata a fost prins, judecat și condamnat la 11 ani de închisoare. Polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate au intrat pe firul poveștii, în luna martie a acestui an. „Operațiunea de salvare desfășurată de polițiștii din Leeds a condus la arestarea unui bănuit, cetățean român și eliberarea celor două victime, ce ar fi fost exploatate sexual de acesta. Din cercetări a reieșit că tinerele ar fi fost recrutate din România, fiind ulterior transportate în Regatul Unit al Marii Britanii, unde ar fi fost obligate prin amenințări și violență să practice prostituția, fiind cazate la mai multe adrese situate pe teritoriul Marii Britanii.
Persoanele cu care victimele ar fi fost obligate să întrețină relații sexuale contra unor diferite sume de bani ar fi fost racolate prin intermediul unor anunțuri postate de către cel în cauză”, se arată într-un comunicat emis de Poliția Română.
În patru luni, românul acuzat de exploatarea celor două tinere a fost condamnat la executarea pedepsei cu închisoarea de 11 ani și opt luni.