S-a redeschis groapa de gunoi de la Târgu Jiu

0
1114

Groapa de gunoi de la Târgu Jiu, închisă de Garda de Mediu în luna martie, a fost redeschisă. Autorizația de mediu a fost reînnoită, după ce o echipă de recepție a lucrărilor a dat „undă verde” reluării activității depozitului. „Săptămâna trecută, vineri, cei de la Polaris au depus o solicitare pentru recepția lucrărilor, s-a constituit o comisie de recepție, care și-a început activitatea luni, iar de pe data de 1 iulie, groapa de gunoi este funcțională. S-a constatat că au fost îndeplinite toate măsurile impuse de Garda Națională de Mediu. S-a reautorizat și funcționează în parametri normali”, a declarat prefectul Corneliu Răducan Morega.

Depozitul ecologic de la Târgu Jiu a fost închis, după ce comisarii Gării de Mediu au descoperit depășiri ale gradului de poluare și au impus o serie de măsuri. Firma care administrează groapa de Gunoi, SC Polaris Mediu, a atacat în instanță suspendarea activității, prin retragerea autorizației de mediu, însă a pierdut și a fost obligată să facă investițiile cerute, pentru a nu mai polua. Reprezentanții societății de gunoaie au încercat să pună presiune pe autorități și pe magistrați, prin firma de colectare, Polaris M Holding, care face din aceeași „familie”, amenințând că nu mai ridică gunoiul din municipiu și din județ. Jocurile au fost dejucate, însă, iar gunoiul a fost dus, pe perioada suspendării activității depozitului, la groapa de gunoi din județul vecin, Mehedinți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here