Doi elevi au ajuns la spital, după ce au consumat substanțe interzise și li s-a făcut rău. Totul, în timpul orelor de curs. Ambii învață la Liceul Tehnic Mătăsari, în clasa a XI-a, respectiv a XII-a. Tinerii chiuliseră și se ascunseseră în scara unui bloc din apropierea școlii, unde au consumat etnobotanice, până li s-a făcut rău. O ambulanță SMURD a fost solicitată, pentru a-i prelua pe elevi, echipajul venit să acorde primul ajutor evitând să-i ducă la spitalul din Motru, deși era cea mai apropiată unitate. Tinerii au fost duși la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Jiu, ei devenind agresivi. După ce au fost stabilizați, elevii au fost transferați la Secția Psihiatrie.
Echipaje ale poliției, coordonate de un procuror din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată, au audiat mai multe persoane și au ridicat probe, pentru a stabili proveniența substanțelor psihoactive și dimensiunile rețelei de distribuire a etnobotanicelor.
Nici conducerea Inspectoratului Școlar și nici cea a Colegiului Mătăsari nu au binevoit să ofere un punct de vedere, la incidentul provocat de consumul de droguri, în timpul orelor de curs.