Sancțiuni în cazul pacientei care a născut în timpul operației de hernie: avertisment pentru doi medici

0
459

Cazul femeii însărcinate, care a ajuns cu dureri, la spitalul din Târgu Jiu și a fost operată de hernie, iar în timpul intervenției a născut, a fost analizat de o comisie, formată din cadre medicale din județul vecin, Dolj. Concluzia a fost că pacientei i s-au făcut examinări incomplete și doi medici au primit ”avertisment scris”.
”Concluziile comisiei au fost că examenul clinic general al pacientei a fost incomplet, atât în UPU, cât și cel efectuat de medicul curant; au lipsit explorările imagistice ale pacientei etc. Comisia a lăsat mai multe recomandări: elaborarea și implementarea protocoalelor terapeutice ale afecțiunilor chirurgicale, actualizarea protocoalelor terapeutice din secții, instruirea personalului vizavi de aceste protocoale etc.
În concluzie, comisia a considerat „că prezența sarcinii in utero aproape de termen, în condițiile în care pacienta și-a negat starea de graviditate, este o coincidență nefericită, dar care a avut un final favorabil atât pentru pacientă și nou-născut, cât și pentru personalul medical implicat în acest caz”.
Comisia a apreciat că „situația analizată nu ar putea fi considerată eveniment advers, ci mai degrabă o conjunctură medicală atipică, dar manageriată adaptativ corect, dar care a evidențiat și deficiențe care vor trebui corectate, discutate și implementate”.
În baza raportului întocmit de comisia de cercetare disciplinară prealabilă și ținând cont de faptul că sunt la prima abatere, medicul curant și medicul din UPU au fost sancționați cu „avertisment scris”, conform prevederilor Codului Muncii”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean din t6ârgu Jiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here