Circulația pe Transalpina se prelungește, de la 1 iulie. Programul în vigoare de la redeschiderea drumului permite autoturismelor să circule pe tronsonul cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului, între orele 8:00 – 18:00. Începând cu luna iulie, accesul pe Transalpina se prelungi cu trei ore, fiind permis în intervalul 8:00 – 21:00. ”În momentul în care s-a redeschis traficul rutier, CNAIR a făcut un program până la 18:00. Având în vedere că lumina zilei persistă până la ora 21:00, 22:00, am solicitat Direcției Județene de Drumuri să solicite măsuri de prelungire a acestui program, astfel încât de la 1 iulie, programul va fi prelungit până la ora 21:00”, a declarat prefectul de Gorj, Virgil Drăgușin.
O altă modificare propusă se referă la tonajul maxim acceptat pe Transalpina, care este limitat la 3,5 tone. Prefectul Drăgușin spune că se impune modificarea acestei restricții, deoarece în zonă ajung și autovehicule cu turiști, care depășesc tonajul admis în prezent.