Secretarul general adjunct din Ministerul Dezvoltării, gorjeanul Victor Banța, a anunțat că instituția va rezilia contractul pentru reabilitarea Casei de Cultură din Târgu Jiu. Fost prefect de Gorj, susținut în postul guvernamental de PNL, a făcut anunțul pe Facebook, deși, oficial, ministerul nu a anunat o decizie în privina obiectivului de la Târgu Jiu. În anunțul postat, secretarul adjunct dă vina, pe de o parte, pe Primăria Târgu Jiu, pe care o acuza pentru un studiu DALI incomplet, iar pe de altă parte, acuză creșterea cu până la 65% a costurilor. Contractul de 3,5 milioane euro, semnat în urmă cu doi ani, cuprinde două părți: proiectarea și execuția lucrărilor, ambele câștigate de aceeași firmă, SC Masterclass SRL, din București. Până acum, a fost făcută doar proiectarea, deși firma trebuia să demareze și lucrările. Motivația pentru întârzierea de peste un an a fost că există diferențe mari, față de studiul de fezabilitate, ce impun costuri suplimentare, în raport cu valoarea contractului inițial.
Studiul de fezabilitate a fost avizat de CNI și Ministerul Dezvoltării, iar amplasamentul a fost predat Companiei de Investiții, ministerul organizând licitația. Numai că firma câștigătoare, care trebuia să finalizeze proiectul tehnic în câteva luni, a tras de timp un an și jumătate.
„Proiectul tehnic de „Reabilitare, modernizare și dotare a Casei de Cultură din municipiul Târgu Jiu”, finalizat de Ministerul Dezvoltării de la bugetul statului și derulat prin Compania Națională de investiții a fost finalizat. Din păcate, cu toate că o asociere de firme a câștigat licitația, lucrările de construire nu vor putea începe deoarece Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI/SF) realizată de Primăria Târgu Jiu a fost incompletă și mult diferită față de realitatea pe care proiectantul de specialitate a găsit-o la fața locului. Astfel, astereala și ornamentul exterior la cornișă a fost prevăzut din material plastic însă trebuie confecționate din lemn masiv; tavanul fals cu rol de absorbție a reverberațiilor este deteriorat și trebuie refăcut; plafonul trebuie consolidat întrucât a fost afectat de rădăcinile vegetației crescute; bazinul de apă pentru stingerea incendiilor nu a fost inclus în DALI, este deteriorat și trebuie refăcut; sistemul de eficiență energetică a fost prevăzut să fie realizat fără ca elementele arhitecturale din exterior să fie protejate; nu a fost prevăzut a se realiza un studiu fonic etc. Toate acestea au dus la creșterea cu 55-65% a valorii investiției pe care, în luna august 2020 am supus-o aprobării prin ordin de ministru, de la 22,35 milioane lei la cca 38-40 milioane lei. Între timp a crescut și comisionul de management al investiției de la 5% la 8%. Voi sprijini în continuare reprezentanții Primăriei Târgu Jiu deși vom fi nevoiți să reziliem contractul de lucrări publice semnat în urma licitației din anul 2021, deoarece suma rezultată este prea mare. Diferența depășește pragul admis în legislația achizițiilor și trebuie, mai întâi, bugetată. Apoi, vom relua procedura pentru avizarea proiectului în CTE, și la CNI și la Minister, urmând să reintroducem în circuitul de avizare ordinul de ministru pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici. Abia după ce toate acestea vor fi realizate procedura de achiziții publice va fi luată de la capăt de către CNI, pe baza proiectului tehnic realizat. Dacă totul decurge normal vom mai aștepta încă 3 ani pentru ca obiectivul să fie finalizat! Iar dacă valoarea finală a investiției va depăși 40 milioane lei, aprobarea ei va trebui să să facă prin Hotărâre de Guvern, caz în care durata va fi și mai mare”, este anunțul postat de Victor Banța, pe pagina de Facebook.
Acasă Actualitate Secretarul Ministerului Dezvoltării anunță rezilierea contractul pentru Casa de Cultură din Târgu...