Șefa femeilor din PSD Gorj a ajuns să predea la universitate, deși abia a luat notă de trecere, la proba scrisă a examenului de licență. Anca Constantina Bordușanu a fost notată cu cinci, la proba de „cunoștințe fundamentale și de specialitate”, care arată, practic, nivelul de pregătire, la absolvirea facultății. Media i-a fost ridicata de disertație.
Politiciana a urmat cursurile Facultății de Drept, din cadrul Universității Constantin Brâncuși, din Târgu Jiu, în perioada în care era jurnalistă. După ce a făcut pasul spre PSD, unde, inițial, a fost purtător de cuvânt, Anca Burdușanu a obținut funcții importante, atât în partid, cât și în instituții de stat sau cu acționariat de stat.
Șefa femeilor social-democrate este și directoare la societatea MedServ Min și este și consilier județean. În timp ce este remunerată pentru atribuțiile de director la MerServ, Bordușanu a fost plătită și de Consiliul Județean, semnând prezența la ședințele de comisii și la ședințele de plen ale instituției. Pe lângă cele două posturi, care implică prezența fizică, social-democrata mai are și un post de seminarist, în cadrul UCB. Cu toate că notarea nivelului de pregătire de la licență n-o recomandă pentru catedră, fosta studentă a fost angajată fără niciun concurs. Conducerea universității a confirmat, într-o conferință de presă, că angajarea s-a făcut pe baza unui dosar, ce a fost analizat de facultate. „Ceea ce pot să vă spun e că, la data la care eu am venit în universitate pe post, doamna Anca Constantina Bordușanu era deja angajată. Și doamna, ca și ceilalți, nu a dat neapărat un concurs pe post. Este o procedură care se face la nivelul departamentelor, la nivelul departamentelor se face o analiză pe dosarele candidaților”, declara, în urmă cu o săptămâna, rectorul UCB, Luminița Popescu.
Conform conducerii universității, Anca Bordușanu a predat mai multe discipline, în cadrul facultății.
NU ESTE SINGURA(CATASTROFA) PE LA UCB,OARE CUM SA NU AVEM JURISTI DE ISPRAVA?