Șeful Complexului Energetic Oltenia, Dan Iulius Plaveti, a confirmat, miercuri, că studiul de adecvanță, necesar pentru renegocierea planului de restructurare a companiei, nu este gata. Întrebat dacă s-au făcut demersuri, pentru modificarea planului de restructurare a CEO, președintele directoratului a spus, azi, că ministrul Energiei a fost deja la Bruxelles, făcând referire la un episod petrecut anul trecut, în luna octombrie, când oficialul a făcut o vizită, după care nu a mai dat niciun amănunt, legat de posibile renegocieri pentru producătorii pe cărbune.
Rep – S-au făcut ceva demersuri? Adică dv ați făcut ceva documentație către minister, să cereți o renegociere?
Dan Iulius Plaveti – Am avut mi multe discuții și ministerul a fost deja la Bruxelles.
Rep – În sensul acesta (al renegocierii – n.r.)?
DIP – O dată, da, domnul ministru a fost la Bruxelles. Dar cred că s-a comunicat la vremea respectivă
Rep – Dar a rămas să se facă un studiu de adecvanță. Știți dacă este gata?
DIP – Acela este la Transelectrica, este la Transelectrica. Eu știu că nu este finalizat. Asta vă pot spune, că nu este finalizat.
Rep – Dar domnul ministru v-a spus, va mai merge sau nu la Bruxelles pentru a negocia acest plan?
DIP – V-am spus, nu pot să spun altceva”
Studiul de adecvanță a fost introdus în discuțiile despre planul de restructurare, ca fiind o condiție a modificării termenelor și trebuia să fie finalizat în luna iunie a acestui an. Documentația este realizată de Transelectrica, în scopul de a arăta care este aportul cărbunelui, în sistemul energetic național. În ultimele săptămâni, în care temperaturile caniculare au pus probleme sistemului de producție din România, unde s-a încercat dezvoltarea capacităților fotovoltaice și eoliene, producătorii pe cărbune au fost reactivați. Consumul a depășit cu mult producția, iar importurile au ajuns aproape de limita maximă, fiind de 2.497 MW, luni seara.