Șeful de la Drumuri ceartă ziariștii, că nu-l laudă

0
1673

Directorul Secției de Drumuri Naționale (SDN) de la Târgu Jiu, Ion Tudor, are comportament dictatorial. Șeful drumarilor și-a ieșit din minți, după ce „Presa fără stăpâni” a publicat o înregistrare cu drumul dintre Filiași și Târgu Jiu, acoperit de zăpadă, duminică seara, după prima zăpadă din acest an. Deranjat că imaginile arată lipsa activității, pe porțiunea de drum național, de care răspunde și care este cel mai tranzitat drum din județul Gorj, Tudor a considerat că este îndreptățit să sune autorul știrii, să-l apostrofeze, că a îndrăznit să prezinte aspecte negative. Materialul, pe care îl puteți citi aici, prezintă diferența dintre starea drumului de la Craiova la Filiași, unde drumarii au acționat de la primii fulgi de zăpadă și porțiunea de care răspunde Ion Tudor, care era acoperită cu un strat de omăt, punând în pericol participanții la trafic. Iritat, drumarul-șef țipă și se contrazice în declarații. Deși, inițial, spune că fusese împrăștiată sare pe carosabil, ulterior motivează intervenția tardivă, prin faptul că în județul vecin a început să ningă mai devreme decât în Gorj. Totodată, Tudor reproșează autorului că nu s-a alăturat corului de lăudători, din presa locală, care a preluat informațiile furnizate de el sau fiul său, pus purtător de cuvânt al instituției și căruia, tatăl i-a trasat „împovărătoarea” sarcină de a face poze și filmulețe, acolo unde muncitorii acționează, ca apoi să le posteze pe facebook sau să le trimită jurnaliștilor, care fac știri laudative. Ieșirea șefului de la Drumuri o puteți asculta aici:

Ion Tudor este unul dintre membrii PSD, care s-a bucurat, după revoluție, de susținerea în numeroase posturi călduțe. A fost director la Protecția Consumatorului, șef la fost foștii Gardieni Publici, comisar general adjunct la Garda Națională de Mediu, iar acum este director la Secția de Drumuri, de la Târgu Jiu, unde și-a angajat si unul dintre fii, după ce pe mezin l-a „aranjat” la Poliția Locală, pe când era șef.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here