Șeful Poliției Locale Târgu Jiu și secretarul primăriei municipiului au fost schimbați din funcții, după ce au fost implicați în scandaluri de presă.
Constantin Raduțoiu, secretarul general, a fost prins la volan, cu o concentrație de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Se întâmpla pe 13 februarie, în jurul orei 17:00. Florin Băluță, de la „Locală” a fost acuzat că a scuipat un bărbat care îl filma.
După incidentul cu secretarul, primarul a cerut testarea cu etiloteste, a angajaților. În cazul lui Băluță, a solicitat o notă explicativă.
Miercuri seara, primarul Marcel Romanescu a anunțat, pe Facebook, noii ocupanți ai celor două posturi.
„Vă prezint noul secretar al Primăriei Municipiului Târgu Jiu, doamna Natalia Popescu, și noul director al Poliției Locale, doamna Nicoleta Krupenschi.
„După consultările din cadrul conducerii instituției, am luat această hotărâre, bazându-ne, în primul rând, pe profesionalismul și rezultatele de care au dat dovadă cele două doamne”, este anunțul primarului Târgu Jiului.
Acasă Actualitate Șeful Poliției Locale Târgu Jiu și secretarul primăriei, schimbați din funcții, ...