Sindicalist: Cinci module nucleare, în locul mineritului

0
562

Liderul Federației Naționale a Muncii, Constantin Crețan, susține că cinci module nucleare ar fi deja contractate de statul român, două dintre ele urmâd a fi amplasate în Gorj. Informația amplasării de SMR-uri, care a apărut în spațiul public, inițial, ca un zvon, a fost confirmată de sindicaliști din Valea Jiului, care au declarat presei locale că un reactor modular mic va fi montat la Paroșeni, iar respectivul SMR este prevăzut într-un memorandum. ”Statul român a semnat acel contract cu americanii, pentru cinci module și se va plăti și un studiu”, susține Crețan, care mai spune că modulele nucleare ar urma să fie instalate la Doicești, Paroșeni, Rovinari, Turceni și Drobeta Turnu-Severin. ”Sub masca grupurilor de gaze, ei vor să monteze SMR-uri. Un SMR este format din cinci module, înmulțit cu 90 de MW, gândiți-vă că înseamnă 450 MW, o instalație. Deci per total, 2.500 MW, care deja sunt semnate cu statul american”, a declarat Constantin Crețan.

Grupurile pe gaz, prevăzute în planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia, sunt deja în întârziere, asta în timp ce compania a început procesul de tragere pe linie moartă a grupurilor pe cărbune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here