Sindicaliști din sănătate au protestat, azi la prânz, în fața Prefecturii Gorj, pentru bani. Angajații din spitale au ieșit în stradă, împotriva măsurilor de înghețare a salariilor, anunțate de guvernanți. Deși reprezentantul Guvernului în județ este prefectul, care, în mod normal, poartă discuții, în numele executivului, cu reprezentanții protestatarilor, în fața greviștilor a apărut și deputatul PNL, Ion Iordache, exact în momentul în care în piață au apărut camerele de filmat ale televiziunilor. Sfătuit, probabil, să meargă lângă protestatari, că dă bine la imagine, parlamentarul a declarat jurnaliștilor că a fost curios de ce se află greviștii sub fereastra lui. „Am vrut să văd ce probleme au, să facem o discuție”, a declarat afaceristul din Turceni, ajuns în Camera Deputaților. Doar că discuția oficială a fost purtată între delegații protestatarilor și prefectul Cosmin Pistol, care i-a invitat la negocieri, în Sala Maură a instituției, unde reprezentanții angajaților din sănătate au depus și o listă cu revendicările, a căror rezolvare o poate asigura Guvernul.
Acasă De ultim moment Sindicaliștii din sănătate, protest împotriva măsurilor Guvernului. Deputatul Iordache a vrut să...
Ce dezgroapă PFS
Milioane de euro de la stat, pentru chirii în clădirile unor...
Câțiva afaceriști din Târgu Jiu vor încasa, în următorii trei ani, peste 2 milioane de euro, ca să găzduiască funcționarii mutați din clădirea Prefecturii...
De-a valma!
Nuntași ajunși la spital cu toxiinfecție, de la petrecerea organizată la...
Petrecerea de cununie a unui cuplu din Rovinari s-a transformat într-un calvar, după ce invitații au început să se simtă rău, în mijlocul evenimentului...
Editorial
18 angajați ai Secției Ginecologie, pozitivi la infecții nosocomiale. Secția Spitalului Județean Târgu Jiu...
Secția Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu rămâne închisă, după ce, săptămâna trecută, mai multe paciente au fost depistate cu infecții nosocomiale....
Interviu PFS
Noul șef al Finanțelor Gorj – funcții, noroc și donații în...
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj va avea un nou șef, Mădălin Eftenoiu, fiul unui afacerist și viceprimar PSD și ginerele fostului procuror Gheorghe...
Reportaj PFS
VIDEO/ Prefectul acuzat că a făcut salutul nazist: ”Este cel mai...
Prefectul de Gorj, criticat că a folosit salutul nazist la un eveniment, șochează din nou. Iulian Popescu a declarat, într-o intervenție la TV Sud,...
Pe dezbrăcatelea
Ea e șefa ATI Orăștie, care a demisionat de teama Coronavirusului
Șefa de la Terapie Intensivă din Orăștie este o bombă sexy. Înainte de apariția pandemiei de Coronavirus, doctorița poza provocator, chiar în spital, iar...
STOP! Te-am prins!
Averea primarului Morega crește ca Făt-Frumos. 3 apartamente și 4 terenuri,...
Primarul din municipiul Motru a devenit unul dintre cei mai bogați edili din județul Gorj. Cosmin Morega a reușit să-și sporească averea, într-un singur...
Un zâmbet, o floare
Ce scrie în contestația depusă la CCR, împotriva turului II. Sunt...
Un bărbat originar din Gorj, stabilit în Hunedoara, a contestat rezultatul din turul II al alegerilor prezidențiale, invocând o pană de curent pe Vârful...