Sindicaliștii din domeniul energetic dau vina, pentru creșterea prețurilor, pe politica de închidere a unor capacități de producție pe bază de cărbune. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate „UNIVERS” şi de Federaţia Naţională Mine Energie au emis un comunicat de presă, în care susțin că statul a închis zeci de astfel de capacități și nu a pus altceva în locul lor. „Explozia preţurilor la energie este explicată de politicieni şi analişti în tot felul de moduri, aproape toţi legând-o de creşterea preţurilor la nivel european. (…) Nimeni nu pune însă punctul pe i, nimeni nu spune cauza reală care a făcut posibile aceste facturi: lipsa de energie. Între 2008-2022 s-au închis zeci de capacităţi de producţie fără să se pună nimic în loc. Sau dacă s-a pus, s-a pus altfel de energie. S-a închis energia pe cărbune, care funcţionează în baza curbei de sarcină şi s-a pus în loc energie regenerabilă, pe care o ai sau nu, în funcţie de vânt şi soare”, se arată în comunicatul celor două federații.
Liderii federațiilor reprezentative la nivel de ramură incriminează lipsa de investiții, pentru compensarea capacităților puse pe lista de închidere. „Politicienii, în frunte cu preşedintele, şi-au trecut în programe combaterea schimbărilor climatice. La fel în toată Europa. Doar că spre deosebire de UE, noi nu am luat niciun fel de măsuri de înlocuire a capacităţilor scoase din uz. (…) România este unul dintre cei mai mici poluatori europeni. În 2017 redusese deja cu aproape 50% emisiile de GES (gaze cu efect de seră), depăşind cu mult ţinta de 20% până în 2020 lansată de UE. Contribuţia României la poluarea cu CO2 este de circa 2%, cu circa 100 mii tone pe an. (…) Mai bine ca noi stau doar Finlanda şi Estonia. Poluăm de 10 ori mai puţin ca Germania, de 7,4 ori mai puţin decât Franţa, de 4,5 ori mai puţin decât Polonia, la nivel statal”, arată comunicatul emis de cele două organizaţii sindicale, care cer autosesizarea justiției. „Vedem zilnic comentatori de televiziune sau miniştri nepricepuţi care vorbesc de înlocuirea cărbunelui cu energie regenerabilă. Este ca şi cum ai spune că unui bolnav nu-i mai dai mâncare, îi dai în schimb mai multă apă. Ele sunt complementare, se învaţă la şcoală. Doar cărbunele şi energia nucleară funcţionează şi noaptea şi fără vânt şi la -20 de grade şi pe secetă (…). Cu 26% energie regenerabilă am ajuns să fim înaintea Germaniei (18,7%), Italiei (20,5%), Franţei (19,1)%, Ungariei (12.8%), Greciei (16%). Iar Italia şi Grecia au 300 de zile cu soare pe an, faţă de 170 în România”, mai arată federațiile sindicale.