Una dintre victimele accidentului produs în centrul municipiului Târgu Jiu, o femeie, a decedat. Cea de a doua victimă, un bărbat, a fost transportat la Spitalul Județean Târgu Jiu. Cei doi au fost loviți pe trecerea de pietoni din fața Prefecturii, de autoturismul condus de un angajat al Direcției Sanitar Veterinare (DSV) Gorj, Cristian Lupulescu, care era băut. Testul efectuat de polițiștii rutieri a arătat o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Martorii au încercat să acorde primul ajutor celor doi soți răniți, efectuând chiar manevre de resuscitare femeii, până la sosirea echipajelor de salvare, însă victima nu a putut fi salvată. Polițiștii au deschis dosar penal, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea sub influența alcoolului. „Din cercetările efectuate, a reieșit că un bărbat, de 47 de ani, din Municipiul Târgu Jiu, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe bulevardul Constantin Brâncuși, din direcția străzii Tudor Vladimirescu către Piața Centrală, ar fi acroșat un bărbat, de 52 de ani și o femeie, de 57 de ani, ambii din Municipiul Târgu Jiu, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc permis, marcat și semnalizat corespunzător. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea bărbatului, care a fost preluat și transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar femeii i-a fost acordat primul ajutor, fiindu-i efectuate manevre de resuscitare de către echipajul medical prezent la fața locului, constatându-se decesul acesteia. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat”, arată un comunicat emis de IPJ Gorj.
PUBLICITATE ELECTORALA
Weber: Datorită măsurilor Guvernului Ciolacu, România a făcut un pas mare...
Președintele PSD Gorj, Mihai Weber, spune că Marcel Ciolacu a demonstrat, în calitatea de premier, că este o soluție bună pentru țară.
”Președintele Marcel Ciolacu...
De-a valma!
Prim-vicele PNL Gorj, Robert Filip, primar în Rovinari, ar fi apelat...
Primarul din Rovinari, lider PNL, este unul din clienții grupării Coldea, scrie mediafax.ro. Generalii i-ar fi cerut lui Robert Filip 750.000 de euro, ca...
Editorial
Dragă CNA, vreau să fiu vedetă. Mă ajuți?
Dragă CNA (Consiliu Național al Audiovizualului), care ești tu plătit să aperi interesul public,
Dacă eu vin cu un telefon pornit prin birourile tale, pline...
Interviu PFS
Biciclist rănit. Accident pe un bulevard din Târgu Jiu
Un biciclist a fost rănit, într-un accident petrecut în această dimineață, pe bulevardul Victoriei din Târgu Jiu. Bărbatul a fost lovit în plin și...
Reportaj PFS
VIDEO/ Prefectul acuzat că a făcut salutul nazist: ”Este cel mai...
Prefectul de Gorj, criticat că a folosit salutul nazist la un eveniment, șochează din nou. Iulian Popescu a declarat, într-o intervenție la TV Sud,...
Pe dezbrăcatelea
Ea e șefa ATI Orăștie, care a demisionat de teama Coronavirusului
Șefa de la Terapie Intensivă din Orăștie este o bombă sexy. Înainte de apariția pandemiei de Coronavirus, doctorița poza provocator, chiar în spital, iar...
STOP! Te-am prins!
Averea primarului Morega crește ca Făt-Frumos. 3 apartamente și 4 terenuri,...
Primarul din municipiul Motru a devenit unul dintre cei mai bogați edili din județul Gorj. Cosmin Morega a reușit să-și sporească averea, într-un singur...
Un zâmbet, o floare
Au „escaladat” o mașină, ce blocase intrarea la școală
Elevii unei școli din Târgu Jiu au trecut peste o mașină, pe care au "escaladat-o", ca să poată intra în unitatea de învățământ. Autoturismul...