Un ”pensionar special”, care încasează 20.000 de lei, lunar, ar putea ajunge parlamentar de Gorj, pe listele SOS. Ilie Petrescu, un traseist care a schimbat cel puțin cinci partide, cunoscut pentru blaturile politice, făcute ca să-și asigure funcții bine plătite, este candidatul de pe prima poziție a listei pentru Senatul României, din partea SOS.
Numit președinte al filialei Gorj a SOS, Ilie Petrescu, este un personaj controversat, care a schimbat partidele, în funcție de interesele personale. În urmă cu două luni, a aterizat la SOS, după ce a încercat să intre la alte formațiuni, fără succes. A ajuns șef la partidul Dianei Șoșoacă, formațiune care a schimbat de mai multe ori conducerea filialei Gorj, în ultimul an. Noul președinte s-a pus pe prima poziție a listei pentru Senat, la alegerile parlamentare.
Ilie Petrescu este pensionar, cu un venit lunar de 20.000 de lei.. Primește aproximativ 11.500 lei lunar, după ce a ieșit la pensie din funcția de director al unei structuri a Complexului Oltenia. La această sumă se adaugă și o pensie specială, de aproape 9.000 lei lunar, de care beneficiază pentru două mandate de senator, pe care le-a avut din partea PRM.
Conform ultimei declarații de avere, depuse la încheierea mandatului de consilier local la Motru, candidatul SOS, care vizează încă un fotoliu de senator, a cules și ”firimituri”, cum ar fi o indemnizație de consilier local în Motru, de 848 lei/ lună și subvenții APIA, de câteva sute de lei.
Ilie Petrescu a ”picat” mereu în funcții
Petrescu a ocupat mai multe funcții de șef, în cadrul Complexului Energetic Oltenia, bine remunerate, unele obținute prin trocuri politice. A fost director la Unitatea de Execuție Foraje (UEF) Motru, care a ajuns în colaps, iar în 2016 a intrat în insolvență.
Ilie Petrescu a trecut de la un partid la altul, conștient că politica îi asigură funcții, pentru el și familie. A fost membru și chiar președinte la mai multe formațiuni, având un traseu politic sinuos, de la PRM, PC, la PP-DD, PSRo și ALDE. Politica l-a propulsat, pentru două mandate, în Parlamentul României, în perioada 2000 – 2008, când a fost senator PRM. Presa centrală l-a catalogat atunci, ca invizibil, pe parlamentarul din Gorj, care nu a avut niciun fel de activitate, cât timp a încasat indemnizații din banii statului.
În urma jocurilor politice, sprijinit de PSD, căruia i-a vândut voturile, Petrescu a ajuns director la un compartiment de conservare mine, înființat în cadrul Complexului Oltenia, deși contestatarii spuneau că nu are obiect de activitate. De la Unitatea de Conservare și Închidere Perimetre Miniere (UCIPM), despre care presafarastapani.ro a scris aici, Petrescu a și ieșit la pensie, cu peste 11.000 de lei. Și soția a ocupat un post de șef, la Resurse Umane.