Șoșoacă și-a demis soțul din partid. Silvestru o acuză de abuzuri: ”Nu putem fi necinstiți în fața electoratului”

0
341

Senatoarea Diana Șoșoacă și-a suspendat soțul din funcția de prim-vicepreședinte al partidului SOS România, invocând implicarea serviciilor secrete. Silvestru Șoșoacă o acuză pe soție că îl folosește ”să se victimizeze în scop electoral”.

Diana Șoșoacă a anunțat, săptămâna trecută, că și-a dat soțul afară din partid, ca să îl scape de servicii. Tot săptămâna trecută, a fost demisă și conducerea filialei Gorj a SOS, care a declarat că nu a primit nicio explicație pentru decizia senatoarei. „Pentru a putea salva sufletul unui om și viața lui pentru a-l scoate din ghearele serviciilor care l-au înconjurat, a trebuit să-l suspend din funcția de prim-vicepreședinte, astfel că semnătura lui să nu mai însemne nimic”, a spus Diana Șoșoacă, la Iași, unde a afirmat că decizia politică nu afectează și relația de familie.
Duminică, Silvestru Șoșoacă a acuzat-o pe soție că ia decizii discreționare în partid. ”Abuzurile, toanele, fițele de tot felul și, peste toate, lipsa de perspectivă a mișcării S.O.S., condus aiuristic și discreționar de către d-na senator, Diana Iovanovici Șoșoacă, vor conduce la înfrângerea catastrofală a partidului în viitoarele alegeri”, a scris consortul politicienei, pe rețeaua de socializare.
Silvestru Șoșoacă a negat, într-un comunicat de presă, implicațiile serviciilor invocate de soția sa, ca motiv al demiterii. „Motivele invocate de dna Președinte S.O.S., că aș fi victima unor acțiuni de intimidare și șantaj din partea serviciilor secrete, în scopul distrugerii carierie sale politice, nu sunt reale. Nu sunt de acord cu folosirea mea și a familiei pentru ca dna Iovanovici-Șoșoacă să se victimizeze în scop electoral. Nu cauționez sub nicio formă serviciile secrete, a căror implicare în viața politică este cunoscută, dar asta nu înseamnă că putem fi necinstiți în fața electoratului și a membrilor de partid”, arată cumunicatul de presă asumat de Silvestru Șoșoacă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here