Un bărbat din Maramureș este cercetat pentru lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, după ce poliţiştii au constatat că acesta îşi ţinea fiica, în vârstă de 25 de ani, în condiţii improprii, conform Agerpres.
Poliţiştii s-au deplasat la locuinţa acestuia, după ce au fost sesizaţi de asistenţii sociali din cadrul Primăriei Mireşu Mare. „Bărbatul a refuzat să coopereze cu poliţiştii, susţinând că fiica lui nu are nevoie de îngrijiri medicale şi a devenit agresiv când a realizat că poliţiştii nu vor renunţa la intenţia lor de a o vedea pe tânără. Aceasta a fost găsită în imobil cu necroze la piciorul drept, răni purulente şi urme de fecale. Tânăra a rămas internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Baia Mare, unde, din cauza leziunilor suferite, necesită investigaţii medicale amănunţite”, a spus Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.
Conform aceleiaşi surse, bărbatul a fost internat la Spitalul din municipiul Sighetu Marmaţiei, în vederea efectuării de investigaţii de specialitate.
„Poliţiştii efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului şi luării măsurilor legale care se impun, sub aspectul comiterii infracţiunii de lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate”, a adăugat Ionela Cozma, citată de agerpres.ro