Proprietarii caselor dintr-un cartier al municipiului Târgu Jiu s-au trezit, după ani de zile, debranșați de la rețeaua electrică. Întregul cartier, care este unul privat, este racordat printr-un transformator, ce aparține unui investitor privat, deținătorii de imobile neavând contracte individuale cu societatea de distribuție a energiei, cum are majoritatea populației. Nici drumul de acces în cartier nu este unul public, ci aparține, în acte, unei persoane fizice.
În urmă cu două zile, locuitorii cartierului Narcise au rămas fără electricitate. Firma de distribuție a oprit alimentarea transformatorului, din cauza restanțelor la plată, de aproape jumătate de miliard de lei vechi. Proprietarii vilelor s-au dus, seara, la primărie, să protesteze că autoritățile nu le rezolvă problemele personale. Reprezentanții municipalității spun că investitorul imobiliar, care a dezvoltat cartierul privat, și-a asumat, la momentul respectiv, introducerea rețelelor de utilități.
“E un cartier privat al municipiului Târgu-Jiu, printre puținele cartiere private în care dezvoltatorul imobiliar, la vremea respectivă, domnul Urdea (între timp, au apărut diverși proprietari în acel cartier), și-a asumat prin PUZ-ul aprobat prin hotărâre de consiliu local că introduce toate utilitățile în cartier. … Atunci când s-au localizat în acel cartier, știau foarte bine că nu există o sursă de curent, doar dintr-un transformator privat, care aparține unor oameni de afaceri. Nici nu știu foarte bine detaliile, al cui este acest transformator. Însă, domnul Butoarcă, directorul general al CEZ Oltenia, încercând să ne informeze, ne-a adus la cunoștință că sunt niște restanțe la facturi, de la beneficiarii acelui transformator și, în mare parte, beneficiarii acelui transformator sunt cetățenii care locuiesc în acel cartier. Acolo nu a fost sistată alimentarea cu energie electrică din alte motive, ci determinată de faptul că nu s-au plătit, și facturile sunt undeva la nivelul a 40.000 de lei. Domnul Butoarcă a spus că dacă achită măcar o parte din aceste sume, începând de astăzi, pot fi realimentați cu energie electrică. Nu este o soluție imediată. Noi, în momentul de față, am demarat procedurile în discuțiile cu CEZ pentru a găsi și o altă sursă alternativă pentru alimentarea cartierului respectiv. Nu ne putem duce decât până la limita de proprietate, pentru că de la limita de proprietate încolo, toată acea suprafață de teren este privată. Nu vom intra niciodată în interiorul cartierului, pentru că inclusiv străzile din acea zonă sunt, în momentul de față, trecute în cadastrul unor persoane fizice”, a spus Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.