Un eveniment organizat de Ziua Rromilor, care aduce la Târgu Jiu Taraful Cleante, este folosit în scop umanitar. Festivalul Etniilor are loc în această joi, în Piața Prefecturii din municipiu, cu începere de la ora 19:00. În cadrul evenimentului, cei care participă sunt îndemnați să doneze pentru Florin Bejinaru, fost jucător și antrenor al clubului Pandurii. Sportivul se confruntă cu probleme grave de sănătate și are nevoie de suma de 30.000 de euro, pentru investigații și intervenții chirurgicale.
Pe scena amplasată în aer liber, vor mai urca Taraful Constantin Lătărețu, Palatul Copiilor Târgu Jiu și trupele de dansuri Șatra și Ministar.