Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, în urma unei acțiuni desfășurate marți dimineață, 30 iulie, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Gorj, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. Anchetatorii au efectuat șase percheziții domiciliare pe raza localităților Rovinari, Bâlteni și Negomir, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de proxenetism în formă continuată și camătă.
Potrivit informațiilor furnizate de Poliție, în perioada 2024 – prezent, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 36 și 41 de ani, ar fi înlesnit practicarea prostituției de către mai multe femei pe teritoriul Germaniei, obținând venituri ilegale din această activitate. Totodată, un al patrulea bărbat, în vârstă de 42 de ani, care locuia fără forme legale în comuna Bâlteni, este cercetat pentru camătă, fiind suspectat că a oferit împrumuturi ilegale către mai multe persoane, percepând dobânzi fără a deține autorizație.
Trei mandate de aducere au fost puse în executare, suspecții fiind conduși la sediul poliției pentru audieri. În urma acestora, s-a dispus reținerea lor pentru 24 de ore, fiind încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Bărbatul din Bâlteni se află deja în custodia autorităților italiene, într-o altă cauză penală, iar autoritățile române au început procedurile de extrădare.