Trenuri blocate pe Defileul Jiului. Un stâlp și linii electrice au fost distruse de stânci căzute

0
630

Circulația trenurilor este blocată, pe Defileul Jiului, între Lainici şi Petroşani, din cauca unor stânci desprinse de pe versant. Bucățile de rocă au rupt un stâlp şi firul de contact, anunță CFR SA.  Călătorii mai multor trenuri sunt transbordaţi cu mijloace auto. Din cauza defecțiunii, sunt întârzieri și blocaje pe sute de kilometri de drum feroviar.

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că traficul feroviar de călători pe relaţia Lainici şi Petroşani se desfăşoară în condiţii speciale, prin transbordarea călătorilor cu mijloace auto. Măsura de transbordare cu mijloace auto a călătorilor din trenurile IR 1823 Bucureşti Nord – Deva, IR 1836 Cluj Napoca – Bucureşti Nord şi R 2084 Petroşani – Craiova este necesară pentru asigurarea continuităţii circulaţiei feroviare pe intervalul Lainici – Petroşani, după ce mai multe bucăţi de stâncă, desprinse de pe versant, au rupt un stâlp de susţinere şi firul de contact între staţiile Stâmbuţa – Pietrele Albe, la km 108+600”, au transmis reprezentanții CFR.

Potrivit sursei citate, personalul feroviar de specialitate al SRCF Craiova intervine în zona km 108+600 cu utilaje şi drezine pantograf pentru îndepărtarea bucăţilor de stâncă de pe calea ferată, înlocuirea stâlpului de susţinere şi a firului de contact pe toată zonă afectată, astfel încât redeschiderea traficului feroviar să aibă loc în cel mai scurt timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here