Comisia de etică a Universității Constantin Brâncuși a decis, miersuri, 6 aprilie, sancționarea primarului Marcel Romanescu, în cazul obținerii calității de conferențiar universitar. „Retragerea și/sau corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea normelor de bună conduită, sancțiune prevăzută la art 11 lit b) din Legea 206/2004 cât și- suspendarea pe o perioadă determinată de timp – de 5 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcții superioare ori a unei funcții de conducere, de îndrumare, de control sau ca membru în comisii de concurs”, este decizia publicată ieri, pe site-ul instituției de învățământ superior.
Universitatea a fost sesizată, în urmă cu un an, de un alt cadru universitar, care a cerut verificarea îndeplinirii condițiilor de obținere a calității de lector. Două cărți, indicate de Marcel Romanescu, nu s-au găsit, actualul primar declarând că nu a păstrat niciun exemplar. „Constatarea a fost că aceste lucrări nu se găsesc în bibliotecile universităţii şi a fost învestită Comisia de Etică a UCB să cerceteze existenţa lucrărilor respective. Comisia de Etică a constatat că două cărţi de autor nu se regăsesc înregistrate în bazele de date ale Bibliotecii Naţionale şi ale bibliotecilor cu drept de depozit, iar ISBN-urile declarate de domnul Romanescu Marcel Laurenţiu aparţin altor cărţi“, arăta un comunicat emis de UCB, la data sesizării comisiei de etică.
https://www.utgjiu.ro/docs/etica/2022/Decizia%20nr.%20549-06.04.2022.pdf