Un deținut aflat în permisie s-a dus peste fosta nevastă și a luat-o la bătaie

0
279

Un deținut al Penitenciarului Târgu Jiu, care obținuse o permisie pentru a merge acasă, a intrat peste fosta nevastă și a luat-o la bătaie. Femeia a fost transportată la spital, iar deținutul a fost băgat din nou după gratii. ”Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, de 45 de ani, din Săcelu, care este încarcerat la Penitenciarul Târgu Jiu (pentru executarea unei pedepse de 5 ani pentru lovire sau alte violențe), a primit permisiunea de a părăsi locul de detenție pentru 24 de ore și ar fi pătruns fără drept în locuința fostei sale soții, în vârstă de 40 de ani și ar fi lovit-o de mai multe ori în zona feței, provocându-i mai multe leziuni. Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Gorj.

În urma incidentului, bărbatul a fost reîncarcerat în Penitenciarul Târgu Jiu. Polițiștii i-au întocmit un nou dosar penal, pentru infracțiunile de violență în familie și violare de domiciliu, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here