Un medic de la Spitalul Județean Tg Jiu a fost concediat și un altul are salariul redus, după ce un pacient a murit în salvare

0
196

Un medic de la Unitatea de Urgențe a Spitalului Județean Târgu Jiu a rămas fără contract de muncă și un altul, de la Interne, a fost sancționat cu reducerea salariului, după ce un pacient de 78 de ani a murit în ambulanță, în timp ce era plimbat între spitale.  

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a dispus sancțiuni pentru doi medici, în urma cercetării disciplinare în cazul pacientului de 78 de ani care a murit în ambulanță pe 4 noiembrie, după ce a fost mutat între mai multe secții ale spitalului, aflate în clădiri diferite din oraș. Managerul unității a decis desfacerea disciplinară a contractului de muncă pentru medicul din UPU-SMURD, Liliana Puiu Crăciun și reducerea salariului cu 10% pentru o perioadă de trei luni pentru medicul de gardă al Secției Medicină Internă II, Cezara Olănescu. Spitalul precizează că medicul concediat nu se află la prima abatere, acesta fiind sancționat și în luna mai a acestui an, cu diminuarea salariului pentru trei luni.

Decizia vine după ce raportul comisiei de cercetare disciplinară a constatat multiple încălcări ale prevederilor legale, ale procedurilor interne și deficiențe grave de comunicare între medicii de gardă. Comisia a constatat că fișa UPU a pacientului a fost completată incomplet, medicul din UPU nu a contactat secțiile Neurologie și ATI, deși pacientul era în stare gravă și necesita consult de specialitate și posibilă internare în terapie intensivă. De asemeni, raportul subliniază că au fost încălcate prevederile privind managementul pacienților critici, care impun internarea rapidă în ATI atunci când se anticipează necesitatea ventilației sau monitorizării prelungite.

Doctorița de gardă de la Medicină Internă, Cezara Olănescu, este acuzată că nu a răspuns prompt solicitării UPU, încălcând prevederile legale privind consulturile interdisciplinare în regim de urgență.

Pasat de la o secție la alta. A făcut stop cardiac în curtea spitalului

Potrivit anchetei interne, pacientul, cunoscut cu multiple afecțiuni, a ajuns la ora 13:00 în Unitatea de Primiri Urgențe cu scaune diareice, după ce fusese anterior internat la Secția Boli Infecțioase. Medicul de urgență a solicitat consult de Medicină Internă, iar după efectuarea acestuia, în jurul orei 16:30, pacientul a fost transportat cu ambulanța la Infecțioase, secție aflată într-o altă locație. Medicul de gardă de la Infecțioase a cerut consult chirurgical, ceea ce a impus un nou transport cu ambulanța, înapoi spre UPU. Medicul de urgență a solicitat din nou consult de Medicină Internă, iar doctorul internist a refuzat inițial să coboare, motivând că pacientul nu fusese evaluat mai întâi de chirurg. După consultul chirurgical, s-a cerut un consult neurologic, adică deplasarea în alt sediu.

În timpul pregătirii pentru deplasare, pacientul a suferit un stop cardio-respirator, fiind resuscitat, iar ulterior medicul UPU a chemat din nou ambulanța și a trimis pacientul la Neurologie, fără a solicita deplasarea neurologului în UPU. În curtea spitalului în care funcționează Neurologia, pacientul a suferit al doilea stop cardio-respirator, iar de această dată nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare.

În paralel cu ancheta internă a spitalului, a fost deschis și un dosar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here