Guvernul României a aprobat miercuri, 5 iunie, acordarea unui nou ajutor de stat pentru Complexul Energetic Oltenia (CEO), în valoare de 279,1 milioane lei. Suma, acordată sub formă de grant, este destinată acoperirii costurilor aferente certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, pentru anul 2025 și pentru respectarea obligațiilor legale de mediu ale companiei. Acest sprijin financiar face parte dintr-un plan de restructurare mai amplu, aprobat de Comisia Europeană în ianuarie 2022, care prevede o alocare totală de granturi în valoare de 1,09 miliarde euro pentru perioada 2021–2025. Până acum, CE Oltenia a beneficiat de ajutoare în valoare cumulată de 946,4 milioane euro pentru achiziția certificatelor CO₂ aferente anilor 2021–2024.
Însă, oficialii români au declarat, în ultimul an, că planul de restructurare a companiei trebuie renegociat cu Bruxelles-ul, deoarece nu au fost realizate investițiile pe gaze și fotovoltaice, care ar trebui să fie o alternativă la centralele pe cărbune, vizate de închidere. Nerespectarea planului de restructurare convenit cu Comisia Europeană poate avea consecințe grave. În cazul în care CEO nu îndeplinește obligațiile asumate, ajutoarele de stat deja primite ar putea fi considerate ilegale și ar putea fi cerută returnarea lor, lucru confirmat și de ministrul Sebastian Burduja. „Avem nevoie să modificăm Planul de restructurare cu aprobarea Comisiei Europene, pentru că altfel va fi declarat ajutor de stat ilegal. Un ajutor de stat ilegal de 1,2 miliarde de lei înseamnă finalul pentru Complexul Energetic Oltenia”, avertiza Burduja, în octombrie 2023.
Ministrul Energiei a declarat că autoritățile române poartă în continuare dialog cu Comisia Europeană. „Comisia e deschisă în continuare la discuții”, a declarat Burduja, citat de HotNews.ro, referindu-se la posibila modificare a planului de restructurare. Însă, pentru a demara negocieri, oficialii români au nevoie de argumente tehnice, ministrul Energiei declarând, anull trecut, în Gorj, că pentru susținerea solicitărilor de prelungire a termenelor va fi folosit un studiu de adecvanță, pe care îl realizează Transelectrica și care trebuia să fie gata în 2024.