Reprezentantul unui ONG, un tânăr în scaun rulant, din județul Gorj, trage un semnal de alarmă, în privința întârzierilor la plată, pentru asistenții persoanelor cu dizabilități. Nicky Simionescu, care s-a implicat, prin asociația pe care o reprezintă, în sprijinirea unor cazuri grave, le arată obrazul șefilor Guvernului, pentru situația în care au ajuns cei de care depind persoanele cu dizabilități. Atât în Gorj, cât și la nivel național, există tot mai multe primării, care nu mai au fonduri, pentru plata indemnizațiilor acestei categorii. Tânărul gorjean, care luptă pentru apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, se arată revoltat de nepăsarea decidenților, față de această situație.
”Din păcate, există județe în această țară unde există întârzieri la plata asistenților personali, lucru pe care îl consider total nedrept pentru acești oameni care își dedică viața îngrijirii dizabililor. Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă arată, după părerea mea, ca doi oameni rupți de realitate și de nevoile reale ale cetățenilor. Atât eu, cât și echipa din care fac parte, am fost, suntem și vom rămâne alături de persoanele cu dizabilități și de asistenții personali. Eu personal sunt revoltat de lejeritatea și lipsa de empatie cu care Marcel Ciolacu și Nicolae Ciuca tratează astfel de situații dramatice pentru unele familii din România.