Polițiștii au depistat cinci persoane, acuzate că au furat peste 20.000 de lei, dintr-o mașină implicată într-un accident mortal. Șoferul, un tânăr de 20 de ani, fusese aruncat la 50 de metri distanță și zăcea pe câmp. Trupul acestuia a fost găsit de polițiștii chemați la locul accidentului, în noaptea de 15 septembrie.
Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 31 de ani, au fost reținuți și alte două persoane sunt cercerare pentru furt calificat, după ce au luat banii dintr-un autoturism, cu care un tânăr de 20 de ani, din Novaci, intrase într-un copac de pe marginea drumului. Mașina, un Audi A8, s-a rupt, în impact, iar șoferul a fost aruncat cu tot cu volan, prin podul pedalier. Trupul tânărului a fost găsit de poliștii care au ajuns la locul accidentului, la aproximativ 50 de metri de autoturism, în câmp.
În impact, o sumă de peste 20.000 de lei, care se afla în cotiera mașinii, a fost împrăștiată în autoturism și pe carosabil. Pesoanele care au trecut cu mașinile prin zona accidentului au oprit să vadă ce se întâmplă, au sunat la 112 și au început să adune bancnotele împrăștiate pe carosabil și în autoturismul intrat în copac. După ce au luat banii, cele cinci persoane, aflate în două autoturisme, au plecat. Aceștia au declarat polițiștilor, ulterior, că nu au știut că șoferul a murit, pentru că mașina era goală.
”La data de 20 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au continuat cercetările în cauza privind sustragerea sumei de 20.600 lei, din autoturismul implicat într-un accident rutier, pe raza localității Poienari, la data de 15 septembrie a.c., ocazie cu care au fost identificați trei bărbați de 25, 30 și 31 de ani, doi din județul Dâmbovița și unul din orașul Tismana și o femeie de 33 de ani, din comuna Mătăsari, bănuiți de săvârșirea faptei.
Totodată, în urma continuării cercetărilor, polițiștii din Novaci i-au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj pe cei trei bărbați, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. De asemenea, suma de 20.600 lei a fost recuperată, în totalitate, și înapoiată persoanei vătămate”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.
După expirarea mandatului de reținere, împotriva suspecților a fost luată măsura controlului judiciar.
Tânărul de 20 de ani, mort în accidentul ce a avut loc în data de 15 septembrie la Poienari, pe drumul național, s-a filmat circulând cu peste 200 km/h, imaginile fiind postate pe contul de pe o rețea de socializare (vezi video).