Primarul Cristian Popescu Piedone a comandat o tarabă, pentru o bătrânică, pe care a găsit-o cu verdețuri, pe care încerca să le vândă, pe un trotuar. Edilul a început o campanie, de ajutorare a micilor producători, care își vând produsele din propriile grădini și a interzis amendarea acestora, chiar făcând apel la oameni, să îl sesizeze, dacă surprind episoade în care bătrânii sunt sancționați în sectorul pe care îl conduce. „Avea doua bagaje cu de-ale gurii, rezemate cât să nu încurce pe nimeni. O mânuță de ardei iuți înșirați câte doi – trei, pe o lădița căpătată și un sfert de punguță cu corcodușe acre și câteva căpățâni de usturoi nou… cateva legături de leuștean toropit de soare. Stătea blânda măicuța pe-o lădița și aștepta mușterii care să-i ia marfa de câțiva leuți… Da… este una dintre acele femei hăituite ani în șir de polițistii locali “feroce”, amatori de amenzi hilare și imorale…Dragilor, nu amendam bunici cu palmele tăbăcite de sapă și de brazde! Nu acești oameni sunt infractorii! Și… Nu! Nu-i trebuie Sectorului 5 palmares de amenzi pentru urzici, pătrunjel și corcodușe vândute de oameni oropsiți la răspântii de drumuri!!! Pentru bunicii care muncesc ca sa trăiască, pentru bătrânii noștri cu palmele crăpate de sapă… punem tarabe! Și îi ajutăm sa-și vândă ce au prin grădini! Gratuit, desigur! PS: Dacă vedeți, cumva, bunici zarzavagii hăituiți în Sectorul nostru… dați-mi, va rog, de știre!”, a postat primarul Sectorului 5.