Comitetul pentru Situații de Urgență s-a întrunit, în această seară, pentru a analiza propunerea de închidere a școlilor din Târgu Jiu și alte două localități, din cauza confirmării primului caz de coronavirus în județul Gorj. După aproape două ore de discuții aprinse, s-a stabilit ca măsura să nu fie impusă, motivația fiind că elevii care au intrat în contact indirect cu cetățeanul italian, diagnosticat cu virusul Covid-19, se află deja izolați la domiciliu. Propunerea a fost supusă la vot, iar cei mai mulți dintre membrii comitetului au votat împotrivă. Asta înseamnă că școlile rămân deschise, singurele unități de învățământ care au uși închise fiind în comuna Prigoria, în care locuiește bărbatul infestat cu coronavirus, după ce a intrat în contact cu cetățeanul italian diagnosticat cu virusul, imediat după ce s-a întors din vacanța în România. Ce au anunțat reprezentanții Comitetului pentru Situații de Urgență, după încheierea întrunirii ce a avut loc în această seară, la Prefectura Gorj, vedeți mai jos.
Acasă De ultim moment VIDEO/ Închiderea școlilor, motiv de dispută în Comitetul pentru Situații de Urgență
PUBLICITATE ELECTORALA
PSD: ”Peste 6 miliarde de euro vor fi investiți pentru a...
Social-democrații pun accent pe tineri. Un viitor prosper înseamnă o generație pregătită. Sistemul de învățământ reprezintă o prioritate pentru PSD.
"Educația este prioritatea noastră! În...
De-a valma!
Prim-vicele PNL Gorj, Robert Filip, primar în Rovinari, ar fi apelat...
Primarul din Rovinari, lider PNL, este unul din clienții grupării Coldea, scrie mediafax.ro. Generalii i-ar fi cerut lui Robert Filip 750.000 de euro, ca...
Editorial
Dragă CNA, vreau să fiu vedetă. Mă ajuți?
Dragă CNA (Consiliu Național al Audiovizualului), care ești tu plătit să aperi interesul public,
Dacă eu vin cu un telefon pornit prin birourile tale, pline...
Interviu PFS
Biciclist rănit. Accident pe un bulevard din Târgu Jiu
Un biciclist a fost rănit, într-un accident petrecut în această dimineață, pe bulevardul Victoriei din Târgu Jiu. Bărbatul a fost lovit în plin și...
Reportaj PFS
VIDEO/ Prefectul acuzat că a făcut salutul nazist: ”Este cel mai...
Prefectul de Gorj, criticat că a folosit salutul nazist la un eveniment, șochează din nou. Iulian Popescu a declarat, într-o intervenție la TV Sud,...
Pe dezbrăcatelea
Ea e șefa ATI Orăștie, care a demisionat de teama Coronavirusului
Șefa de la Terapie Intensivă din Orăștie este o bombă sexy. Înainte de apariția pandemiei de Coronavirus, doctorița poza provocator, chiar în spital, iar...
STOP! Te-am prins!
Averea primarului Morega crește ca Făt-Frumos. 3 apartamente și 4 terenuri,...
Primarul din municipiul Motru a devenit unul dintre cei mai bogați edili din județul Gorj. Cosmin Morega a reușit să-și sporească averea, într-un singur...
Un zâmbet, o floare
Au „escaladat” o mașină, ce blocase intrarea la școală
Elevii unei școli din Târgu Jiu au trecut peste o mașină, pe care au "escaladat-o", ca să poată intra în unitatea de învățământ. Autoturismul...