Autoturismul cu care un tânăr de 20 de ani a intrat într-un gard de beton a ajuns un morman de fiare, după impactul mortal. Accidentul s-a petrecut în noaptea de 1 spre 2 ianuarie, în comuna Glogova. Tânărul de 20 de ani, care conducea mașina, și-a pierdut viața.
”Tânărul a rămas încarcerat, iar la sosirea echipajelor noastre de intervenție nu prezenta semne vitale. S-a intervenit imediat la extragerea din autovehicul și aplicarea manevrelor de resuscitare, însă, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva”, a transmis Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj.