Zăpada căzută în ultimele două zile în județul Gorj a lăsat fără curent electric, zeci de localități. Drumurile sunt sub nămeți, autoritățile fiind depășite de situație. Sate din tot județul sunt izolate, oamenii apelând la cai, pentru a-și scoate mașinile de pe drumurile comunale.
Circulația este paralizată, în numeroase localități din județul Gorj, mai ales în mediul rural. Deși autoritățile dădeau asigurări că sunt pregătite să intervină, în orice situație, zăpada ce a căzut în doar două zile a blocat drumuri, a izolat sate și a lăsat fără curent electric numeroase localități, dar și cartiere din municipiul Târgu Jiu.
Din lipsa implicării autorităților, oamenii au încercat să se descurce cum pot. La Tismana, drumurile sătești sunt pline de zăpadă, dovadă că azi nu s-a intervenit, pentru deszăpezire. Un localnic și-a pus calul la mașină, ca să poată ieși din nămeți.