Vremea se răcorește

0
404

Vești bune de la meteorologi! Vremea începe să se răcorească. Temperaturile rămân caniculare la începutul acestei săptămâni în toată ţara, cu temperaturi maxime de până la 38 de grade Celsius, apoi se va răcori treptat şi vor exista perioade cu instabilitate atmosferică ridicată, conform prognozei de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 28 august – 10 septembrie 2023, transmite Agerpres.

În Oltenia, în zilele de 28 şi 29 august va fi caniculă şi disconfort termic, media temperaturilor maxime fiind de 36 de grade, dar în 29 şi 30 august aceasta va scădea treptat spre 30 de grade, iar ulterior, până la sfârşitul primei săptămâni de prognoză (1 – 2 septembrie), se va răcori, media valorilor diurne va ajunge la 26 de grade. Începând cu data de 3 septembrie şi până la finalul intervalului de prognoză se vor înregistra valori medii diurne, apropiate de normalul perioadei, de 28 -…29 de grade. Pe parcursul nopţilor temperaturile minime medii vor fi de 15 – 18 grade. În perioada 29 august – 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată şi averse local însemnate cantitativ, apoi doar pe spaţii mici şi trecător vor mai fi posibile ploi slabe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here