Ziua Națională Constantin Brâncuși a adus un public numeros în sălile și în curtea muzeului de la Târgu Jiu, ce poartă numele sculptorului. Instituția a organizat, în perioada 17-19 februarie, o serie de evenimente, care au marcat împlinirea a 147 de ani de la nașterea marelui sculptor. Vineri, a avut loc expoziția de sculptură ”Pietrele Timpului”, semnată Ștefan Balog, urmată de spectacolul ”Dezleganie – Ritualul”, susținut de muzicianul Sergiu Corbu Boldor. One man show-ul sonor a fost construit pe structura ansamblului sculptural al lui Constantin Brâncuși: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Coloana fără sfârșit.
Duminică, evenimentele pe care Muzeul Național ”Constantin Brâncuși” l-a găzduit, realizate în parteneriat cu Centrul pentru Cercetare, Promovare și Documentare ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, au atras zeci de persoane. Programul a fost deschis de „Brâncuși inedit”, o prezentare de fotografii inedite cu Complexul Sculptural Constantin Brâncuși, în perioada regalistă, fotografii din colecția lui Ion Târlea.
Un moment de o sensibilitate aparte l-a reprezentat recitalul cvartetului cameral „Accente”, format de Ilie Cealîcu – vioara I, Georgiana Păducel – vioara a II-a, Ilie Cetean – violă, Ovidiu Vezure – violoncel.
În cadrul evenimentelor, a fost lansat și romanul „Adio, Europa”, prezentat de Toma Velici, care este editorul și îngrijitorul lucrării.
Tot la Muzeul Naționel Constantin Brâncuși a fost lansat și albumul de fotografie „În preajma capodoperei”, semnat de Ionel Scăunașu, urmat de „Simboluri brâncușiene”, un recital de poezie.
Manifestările dedicate lui Constantin Brâncuși au continuat la Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu”, unde au fost vernisate două expoziţii: „Raportoru”, a artistului Eugen Raportoru şi „Aproape Departe”, a artistei Maria Balea.