Judecătoaria Slatina grăbește plecarea Sorinei în SUA

0
838

Judecătoaria Slatina a dat „verde”, pentru scoaterea din țară a Sorinei, fetița de 8 ani, luată cu forța din casa familiei care o creștea de la un an și două luni, la Baia de Aramă. Magistrații olteni au respins acțiunea procurorului general, care solicita emiterea unei ordonanțe președințiale, prin care să se interzică părăsirea țării, de către micuța adoptată în condiții ce ridică numeroase semne de întrebare, către o familie din SUA. Ordonanța președințială, care se judecă în regim de urgență, a fost pasată între patru instanțe, timp de trei săptămâni. Introdusă la Tribunalul Mehedinți, în data de 24 iunie, acțiunea procurorului Bogdan Licu a ajuns la Judecătoaria Drobeta Turnu Severin, prin declinare de competență, ca mai apoi să fie pasată Tribunalului Olt, în urma unei cereri de strămutare, depuse de familia adoptivă, Săcărin, iar de aici, printr-o nouă declinare de competență, să ajungă la Judecătoria Slatina. Deși termenul stabilit a fost pentru 16 iulie, magistrații din Olt au amânat pentru azi judecarea solicitării, iar în urma deliberării, au stabilit respingerea cererii. Verdictul era previzibil, după ce Curtea de Apel Craiova a respins cererea de revizuire a dosarului adopției. Hotărârea poate fi atacată cu recurs, însă familia Săcărin poate pleca în SUA cu fetița, deoarece hotărârea poate fi psă imediat în aplicare, ea fiind executorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here